Sari la conținut

Banca Marmorosch Blank

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Banca Marmorosch Blank

Palatul Băncii Marmorosch Blank de pe Strada Doamnei din București, în aprilie 2021
Fondată 1848
Desființată 1948
Sediu București
Acționari majoritari Iacob Marmorosch
Mauriciu Blank

Banca Marmorosch, Blank & Co a fost o bancă istorică românească înființată în 1848 de către Iacob Marmorosch. Acesta s-a asociat cu Mauriciu Blank la 1 ianuarie 1864 și au pus bazele noii bănci, cu numele consacrat. A avut sediul în Palatul Băncii Marmorosch Blank din București. Este cunoscută pentru importanța pe care a avut-o la începutul anilor 1920, pentru implicarea în politica românească, dar și pentru răsunătorul ei faliment din 1931. A fost desființată în 1948.

Banca Marmorosch a fost una din cele mai vechi bănci din România, fondată inițial în 1848, sub formă de casă de bancă, în contextul renașterii politice și naționale a țării. Sediul ei era într-o căsuță din unul din cele mai vechi cartiere ale Bucureștiului. Fondatorul ei a fost Iacob Marmorosch, care s-a asociat cu bancherul Loebel iar în 1864 cu Mauriciu Blank.

În 1905 banca a fost transformată în societate pe acțiuni, cu un capital social de 8.000.000 de lei. Ulterior capitalul a fost sporit până la 125.000.000 de lei. Banca avea relații de afaceri cu puternice grupări bancare germane, austriece, franceze și americane, fiind folosită de către acestea drept canal principal pentru pătrunderea capitalurilor occidentale în economia României.

Acțiune emisă de Banca Marmorosch Blank în 1919

În anii 1920 Banca Marmorosch Blank era cea mai puternică bancă comercială din România. În anul 1923 banca avea 25 de sucursale în Regat și patru în străinătate (Paris, Istanbul, Viena și New York). Totodată banca controla circa 115 firme prin intermediul cărora era puternic legată de marile companii din fosta tabără a Aliaților din primul război mondial (Marea Britanie, SUA, Franța) dar menținea în paralel și legături mai vechi pe care le avea cu bănci din tabăra opusă, precum Pester Ungarische Kommerzial Bank și Darmstadter Bank.

Ca urmare a crizei economiei mondiale din 1930, la 21 octombrie 1931, Banca Marmorosch Blank a intrat în incapacitate de plată,[1]. Formal, banca a fost declarată în concordat preventiv, o formă de administrație în care compensarea creditorilor se făcea sub supravegherea Băncii Naționale a României (BNR). Inițial, BNR a intervenit prin mecanisme financiare tipice, preluându-i debite insolubile și acordându-i credite preferențiale. Acțiunile BMB au trecut din proprietatea acționarului majoritar, Aristide Blank, în proprietatea statului [2], iar o parte din imobilele BMB au fost preluate de BNR, cum este cazul sediului BNR din Constanța.[3] Blank a rămas administrator al Băncii, astfel continuând să defraudeze banca prin transferul din fondurile BMB, alminteri poprite, în propriul buzunar [4].

La instaurarea dictaturii regale, Blank devine o persoană centrală pentru camarila care guverna țara în modul cerut de Carol al II-lea, fiind considerat principalul sponsor al Regelui [5]. Banca Marmorosch Blank a primit un tratament preferențial din partea guvernului, ajungându-se la demiterea guvernatorului BNR, Mihail Manoilescu, care se opunea metodelor neconvenționale de redresare a BMB.[6] Întrucât tribunalul stabilise că numai achitarea de către Blank a datoriei către guvern poate să îi readucă în proprietate acțiunile BMB, guvernul carlist oferă companiei Discom, proprietate a lui Blank, fără licitație, concesiunea pentru desfacerea de tutun și sare, care fuseseră până atunci monopolul Statului [7]. În alt scandal, Primăria Municipiului București a fost obligată de guvern să cumpere la suprapreț un teren al lui Blank[8], anume o mlaștină pe care se află azi Parcul Bordei.

Prin contrast, după abdicarea regelui Carol al II-lea, temporarul Stat Național Legionar, dar și dictatura antonesciană, au aplicat lui Blank un tratament discriminatoriu. Lui Aristide Blank s-a imputat o datorie personală enormă către bugetul de stat.[8] În 1944, guvernul prosovietic i-a restituit lui Blank averea personală, însă nu și acțiunile la BMB, revenindu-se astfel la starea de fapt dinainte de dictaturi.[8] Cu Blank în continuare administrator, BMB continuă să înregistreze pierderi.

Lichidarea băncii

[modificare | modificare sursă]

La 4 iunie 1948, ca urmare a datoriilor sale și pe fondul răcirii relațiilor între proprietari și guvern, Banca Marmorosch Blank a intrat din nou în insolvență[9] și a fost lichidată.[10] Astfel, istoria BMB a luat sfârșit, în anul centenarului de la înființarea sa,[11] independent de decretele de naționalizare ce vor fi publicate abia pe 11 iunie. O parte din bunurile sale imobile au ajuns în patrimoniul principalului său creditor, BNR, care ulterior le-a alocat unor departamente ce au fost reorganizate ca instituții independente. Acestea din urmă includ Banca Comercială Română (BCR), care este fosta divizie de operații cu persoanele fizice a BNR, desprinsă din banca-mamă în 1990[12] și privatizată în 2003,[12] precum și Banca Română de Comerț Exterior (BRCE, ulterior Bancorex), care este fostul departament de operații externe a BNR, la rându-i desprinsă din banca-mamă în 1968[13] și absorbită în 1999 de BCR.[12]

Ultimul său director, Aristide Blank, a fost inițial condamnat pentru trădare în 1953, însă a fost eliberat în 1955 și a emigrat la Paris în 1958.

  1. ^ Mugur Isărescu. „Banca Națională a României - Considerații privind Marea Criză Economică din 1929 – 1933. Prezentarea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu”. www.bnr.ro. Accesat în . 
  2. ^ „SPECIAL Falimentul Marmorosch Blank, cutremurul financiar care a zguduit România interbelică”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  3. ^ „140 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI – Romfilatelia – O lume intr-un timbru”. www.romfilatelia.ro. Accesat în . 
  4. ^ „SPECIAL Falimentul Marmorosch Blank, cutremurul financiar care a zguduit România interbelică”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  5. ^ „Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea”. historia.ro. Accesat în . 
  6. ^ Mugur Isărescu. „Banca Națională a României - Alocuțiune în deschiderea simpozionului „Banca Națională a României în istoria modernă a României", Mugur Isărescu, guvernatorul BNR”. www.bnr.ro. Accesat în . 
  7. ^ „SPECIAL Falimentul Marmorosch Blank, cutremurul financiar care a zguduit România interbelică”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  8. ^ a b c Maria-Alexandra Mortu (). „SPECIAL Falimentul Marmorosch Blank, cutremurul financiar care a zguduit România interbelică”. adevarul.ro. Accesat în . 
  9. ^ Kirson, Ștefan Petre. Criza economică și bancară din anii 1929-1933: prăbușirea Băncii Marmorosch, Blank & Co.: documente revelatorii. Vol. 2: 1904–1948: (acte și documente ale procesului Băncii Marmorosch, Blank & Co. cu Ministerul de Finanțe, procese-verbale ale Consiliului de Administrație). p. 568. ISBN 978-606-92420-3-2. Astăzi, 3 iulie 1948, subsemnații, general Ion Manolescu, Aristide Blank, Alexandru Grigoriu și Alfred Cerkez, în calitate de foști membri ai Consiliului de Administrație al Băncii Marmorosch, Blank & Co. SA în lichidare de drept, în conformitate cu dispozițiunile art. 70 din Legea pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă și subsemnații, Haralambie Tănăsescu-Dima și Dumitru Pollychroniade, în calitate de lichidatori ai Băncii Marmorosch, Blank & Co. SA în lichidare, din București, strada Doamnei nr. 4, numiți prin deciziile Curții Superioare Bancare nr. 164 din 4 iunie 1948 și nr. 264 din 17 iunie 1948, publicate în „Monitorul Oficial” nr. 145 din 26 iunie 1948 și în Buletinul Oficial Bancar nr. 5.253 din 3 iulie 1948 am procedat, primii, la predarea, iar secunzii, la primirea patrimoniului și administrației Băncii Marmorosch, Blank & Co. SA în lichidare, conform situațiilor și inventarelor ce fac parte integrantă din prezentul proces-verbal.  Parametru necunoscut |url-arhivă= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |dată-arhivare= ignorat (ajutor)
  10. ^ „DECRET 92 19/04/1950 - Portal Legislativ”. legislatie.just.ro. Accesat în . 
  11. ^ Surcel, Vasile (). „Falimentul Marmorosch Blank, Bancorex-ul din vremea "Micului Paris". Ziarul Curentul. Accesat în . 
  12. ^ a b c „Banca Comerciala Română (BCR) - Istoric”. www.bcr.ro. Accesat în . 
  13. ^ „LEGE nr.16 din 21 iunie 1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Băncii Române de Comerț Exterior”. www.cdep.ro. Accesat în . 
  • D.E.R. 1962, volumul I, p.291
  • O. N. Greceanu. Bucureștii. București: Tipografia Cartea medicală, 1929

Legături externe

[modificare | modificare sursă]